2011. PRAF

De când mă știu, de când eram copil, am răcit de 3-4 ori/an. Sunt deja obișnuită să mă îmbolnăvesc des. Prea des. Când mă ia răceala, știu deja ce urmează: febră, stat acasă cel puțin o săptămână, multe pastile.

De data asta, însă, nu e doar o răceală obișnuită. Tușesc mult.

Mă uit în oglindă și văd că am buzele vinete. Unghiile îmi sunt vinete. De câteva zile, respir mai greu decât de obicei. Sport nu făceam nici înainte, dar acum îmi e mai greu să urc cele 5 etaje din blocul de la Lujerului. Mai bine iau liftul.

Merg cu ai mei la control la Spitalul Universitar din București. Doamna doctor e foarte drăguță. Mă pune să suflu într-un tub + radiografie + încă niște investigații.

Diagnostic: astm bronșic alergic și bronșiectazii. Simt că pică cerul pe mine.

Tratament: Symbicort, Xyzal, Ventolin – 2 pufuri/zi.

Tot „tratament”: stat pe burtă pe marginea patului cu capul în jos, în timp ce iubitul meu, tata sau mama îmi lovesc spatele în mod ritmic. Asta ar trebui să mă ajute să mobilizez impuritățile și să respir mai bine.

Plămânii mei ar trebui să elimine aceste impurități în mod natural, fără astfel de ajutoare „mecanice”. Însă plămânii mei nu mai sunt de mult capabili să facă ceea ce ar trebui să facă în mod natural. Partea de jos a plămânilor este rigidă. Adună praf. Sunt încărcați. Când mă întind pe spate, respirația mea este șuierătoare. În partea dreaptă, jos, a plămânului se aude ca o morișcă atunci când inspir. Când expir, nu pot expira complet aerul. Tușesc.

Simt că e în permanență un aer pe care nu îl pot expira, de care nu pot scăpa. 

În astm, expirul este problematic. În plus, crizele de astm apar atunci când respiri prea mult și te hiperventilezi, nu când respiri prea puțin. Eu nu am de unde să știu asta și respir prea mult. Cu cât respir mai mult, cu cât anxietatea mea crește. Nu știu să respir.

Vestea aceasta a astmului îmi dă peste cap stima de sine și așa fragilă. Mă întreb cum va arăta viața mea. Încerc să nu dramatizez, dar nu mă pot abține. De abia m-am mutat la București la facultate. Ar trebui să mă pot bucura cu colegii de pauze. Se fumează pe holurile facultății, iar eu nu pot sta acolo pentru că mi se face rău. Am mereu inhalatorul la mine. Îl folosesc prea rar, pentru că nu vreau să cred că am nevoie de el. Nu am crize, dar am o stare generală de ne-respirat cum trebuie.

Am 20 de ani, am intrat cu 10 la comunicare la SNSPA, dar nu știu să fiu bine și nu știu să respir. Știu multe lucruri, dar nu ce contează cu adevărat.

2014. YOGA

Suntem la biroul din Piața Unirii și Ioana – sau oare a fost Raluca? … una dintre ele propune să facem Yoga la birou. Mediul nu e cel mai inviting, iar Yoga se întâmplă într-un hol întunecat. Să ajung la birou pentru Yoga de la 9:30 la 10:00 mi se pare o provocare, dar ok, hai să încercăm. Pentru mine e important că facem ceva mișcare împreună și ne conectăm.

În ultima vreme, m-am concentrat tot mai greu la birou. Andreea, colega ce mă supraveghează, mă luase într-o zi deoparte la o intervenție: „observ că nu ai energie, mai ales în jurul prânzului”. Mă întrebase dacă mă poate ajuta cu ceva. Îmi dăduse sugestii de lucruri care m-ar putea ajuta – de exemplu, să merg la o plimbare după prânz.

Însă eu nu doar după prânz am probleme cu energia. Mă trezesc greu dimineața, mă concentrez cu greu. Oamenii povestesc lucruri în întâlniri, iar eu le pierd. Nu pot duce la capăt taskurile în mod eficient, ceea ce mă face să stau până târziu la birou. Degeaba ești intelectual și toate cele, dacă nu ai capacitatea fizică de a duce la capăt lucruri. Tapas, ar fi denumirea în sanscrită, stamina, reziliență. Nu am.

Prima sesiune de Yoga mă prinde complet neîndemânatică și neștiutoare. Cu toate astea, după prima sesiune, mă simt plină de energie. Am o stare de bine pe care nu mi-o pot explica. Îi povestesc Adrianei: „nu am mai trăit niciodată asta”.

Facem Yoga împreună de 2-3 ori/săptămână, chiar și acasă, pe Skype, în vacanța de Paști. Când schimb jobul și nu mă mai văd zilnic cu fetele, încep să practic singură, acasă, de pe video-uri de Youtube.

Când fac Yoga îmi trece durerea de cap, respir mai bine, mă simt cu totul mai bine.

Îmi încep și închei zilele cu Yoga. Viața devine mai suportabilă.

2016. MEDITAȚIE

Din februarie, am început să fac terapie prin meditație. Mă duc în fiecare marți, de la 16:00, la biroul Isabelei din Piața Iancului. Ajung la terapie prima dată vrând să lucrez la relația de cuplu – care mă provoacă mult și îmi scoate în evidență povestea de co-dependență. De la relația de cuplu ajung să lucrez la relația disfuncțională de la birou. De acolo, la povestea morții Andreei, la relația cu mama, la fobia de păianjeni. Într-o ședință, ajung la povestea cu astmul. Am astm, și asta e ceva ce face deja parte din mine.

În terapie, identificăm împreună emoțiile asociate astmului: o mare poveste de control.

Controlul care s-a exercitat asupra ta… sufocarea din partea celorlalți.

Dar și controlul pe care tu îl ții și vrei să îl deții. Lucruri de care ții cu dinții să fie într-un anume fel, ca să fii în siguranță.

Umf.

Pe lângă control, mai descopăr în mine, mai precis, în plămânii mei înghesuiți, o frică de viață. Ca și cum viața ar fi prea mult de dus pentru mine, ca și cum ar trebui să controlez viața ca nu cumva să ajung rănită.

La un anumit nivel, trebuie să rămân mică. Pentru a nu putea fi observată (deci, judecată, pedepsită), mai bine mică.

„Iubesc viața și eliberez controlul”. 

În meditație, îmi imaginez că respir profuuuuuund. „Merit să trăiesc fără astm. Am dreptul să trăiesc fără astm. Pot, știu cum, știu în ce fel și deja trăiesc viața mea, zi de zi, clipă de clipă, fiind complet sănătoasă și lipsită de astm”.

Cred și simt aceste afirmații cu toată inima.

Nu mă verific dacă am scăpat sau nu de astm după această ședință. las lucrurile să fie. Până la urmă, ideea era să predau controlul, nu? 🙂

2017. RESPIRAȚIE

Sunt deja 3 ani de când am parte de Yoga zilnic în viața mea. Deja 2 ani de când am clienți la terapie prin meditație. Am decis să îmi iau în serios această chemare. În februarie, anunț că în noiembrie voi pleca la școala de Yoga – și nu mă voi mai întoarce la birou în Pipera.

Mi-am dat demisia de la Teach for Romania pentru că am vrut să învăț Yoga de la mama ei, din India. Nu aveam bani de taxa de 2500 de euro, dar am strâns la petrecerea de fundraising de ziua mea 350 de euro, fix de cât aveam nevoie pentru depozit. Pe restul i-am plătit în rate, deși, dacă ar fi să îl citez pe dragul meu Andrei, „cine crezi tu că te lasă să plătești 10 luni după ce ai terminat școala?”  well… 🙂

Ajung la școala de Yoga. Primul exercițiu de respirație aproape că mă face să leșin. Aanand strigă la mine să țin ochii deschiși. În fiecare zi practicăm exerciții de respirație. Unele mai lente, altele mai activante. Trăiesc senzații pe care nu le-am trăit niciodată. Îmi vin doruri vechi, îmi vine să plâng. Simt că mă deschid ușor-ușor.

Răcesc de 2 ori în 3 săptămâni. Îmi vindec ambele răceli cu Yoga, respirații, ardei iute, inhalații cu ulei de cimbru și oregano. Am punga cu pastile la mine, dar nu mă ating de ea.

Mama: „ai astm, trebuie să ai grijă, răcelile sunt mult mai puternice pentru tine”.

Eu vreau altfel. Nu mai vreau cu pastile.

2018. VINDECARE

Întoarsă acasă din India, se schimbă radical dieta mea și obiceiurile. Nu mai merg la birou, deci am brusc timp să îmi gătesc, să fac exerciții zilnic, să mă relaxez. Sunt puțin stresată cu banii, dar văd că proiectele de freelancing vin, la fel și clienții de terapie și Yoga. Răcelile mi-au dispărut de tot. Fizionomia mi s-a schimbat și am slăbit.

Merg la un control de rutină. Suflu iar în tub, fac radiografii.

„Nu mai ai nevoie de tratament. Astmul a dispărut”.

Testele nu arată niciun fel de alergii.

Oricât de surprinzător sună, vestea aceasta a venit complet naturală pentru mine. În fiecare zi îmi fac exercițiile de respirație. Nu simt că mai am astm. Am energie, mă pot concentra, pot face mișcare fără probleme. Dacă trec 3 zile fără să îmi fac exercițiile îmi simt în continuare plămânii „leneși”. Mă gândesc că așa trăiesc majoritatea oamenilor. Mă întreb de ce nu se predă respirația în școli. De ce nu știu oamenii că e posibil să te vindeci, să fii bine.

Sunt bine. 🙂

2023. MAI DEPARTE

E mai 2023 și este Ziua Internațională a Astmului. Vreau să dau mai departe. Anul trecut, câțiva cursanți de la cursul de respirație mi-au povestit că folosesc mult mai rar inhalatorul, pentru că i-au ajutat foarte mult respirațiile de la curs.

George mi-a scris un e-mail:

Stiu ca nu este usor, dar datorita cursului de respiratie eu sunt mult mai bine cu astmul. Mi-am ales respiratia abdominala, care cel putin in cazul meu are un impact uluitor.

Îmi doresc ca oamenii cu astm și nu numai să știe despre resursele minunate pe care le au la îndemână. Să evite resemnarea și „asta e, nu se poate face nimic”. Se poate, iar eu sunt dovada vie.

2025. MAI BINE

E 2025 și ai descoperit respirația acum 2 ani. Ai început să schimbi lucruri treptat în viața ta. Te simți atât de bine cum nici nu ți-ai permis să visezi. Sistemul imunitar ți s-a stabilizat. Folosești mult mai rar inhalatorul. Ai o stare de calm și de bine și le spui oamenilor că se poate. Te duci la medic, la test, și afli că nu mai ai astm. Tu știai deja, pentru că viața ta este atât de schimbată. Astmul este o poveste a trecutului. Acum, știi și poți să respiri și e atât de… o, doamne, e atât de bine.

Cred în acest viitor pentru tine, suflet drag.

DĂM MAI DEPARTE?

Dacă știi sau ești o persoană care suferă de astm, te rog să îi trimiți acest articol. Putem face o mișcare a vindecării în România. Avem dreptul să trăim plenar, complet, liber, cu inspirații profunde și expirații complete. Avem dreptul să trăim fără frica de boală, fără frica de viață, fără a fi copleșiți și controlați și fără a controla.

Corpul nostru știe cum să se întoarcă la sănătate. Noi doar îi dăm un imbold. Lasă această idee să se așeze pentru tine și te va duce natural în direcția potrivită.