Și tu te trezești dimineața cu gura uscată ca un deșert și senzația că te-a lovit un camion, deși ai dormit 8 ore?
Ei bine, problema nu e că ai dormit prea puțin. E felul în care ai respirat toată noaptea.
Am urcat un nou video pe Youtube despre respirația pe gură. Îl poți urmări aici.
Hai să-ți spun povestea unei cliente.
Dormea foarte rău, se trezea în fiecare dimineață epuizată, avea dureri de cap și gura îi era atât de uscată încât simțea că ar fi respirat într-un deșert toată noaptea.
Doctorii îi spuneau că totul pare normal. Analizele erau bune, dormea destule ore, mânca sănătos. Doar că se simțea îngrozitor în fiecare zi.
Partenerul ei îi spunea: “Tu dormi cu gura deschisă și sforăi toată noaptea. Uneori mai ai momente când nu respiri. Mă sperie.”
Așa că ne-am uitat la asta, ca să corectăm.
Pentru că respirația pe gură nu e doar o mică ciudățenie. E un obicei care îți sabotează somnul, energia și sănătatea în fiecare noapte.
Ce se întâmplă când respiri pe gură în loc de pe nas
- Când respiri pe gură, somnul tău devine un coșmar. Corpul tău intră în stres și te trezești de multe ori pe noapte, nu intri în somn profund mergi de mai multe ori la baie.
- Când tragi aer pe gură, îl primești rece și uscat. Nasul tău, care ar trebui să filtreze, să încălzească și să umezeasca aerul, rămâne ignorat. E ca și cum ai bea apă murdară când ai la dispoziție una filtrată.
- În nasul tău se produce oxid nitric, o moleculă care dilată vasele de sânge și te ajută să preiei mai mult oxigen. Când respiri pe gură, pierzi complet acest beneficiu.
- Atunci când respiri pe gură, în timp, forma feței tale se schimbă. La copii, pot apărea dinți suprapuși, maxilar mic, ochi obosiți.
Experimentul care m-a șocat
James Nestor, jurnalistul american care a scris cartea “Respirația”, a făcut un experiment alături de cercetătorii de la Stanford care mi-a rămas în minte.
Și-a astupat nasul cu dopuri de silicon timp de 10 zile și a respirat doar pe gură. Rezultatul? A sforăit ore întregi pe noapte. Tensiunea i-a crescut, somnul a devenit fragmentat, se simțea anxios și cu mintea în ceață.
Corpul lui a intrat în stres permanent doar pentru că aerul intra pe gură în loc de pe nas.
Cea mai frumoasă parte?
Când a revenit la respirația pe nas, aproape totul s-a întors la normal în câteva zile. Sforăitul a dispărut, somnul a devenit profund, tensiunea normală.
Te regăsești în toate acestea? Ei bine, există soluții.
Ce poți face începând de azi?
Primul pas e să observi. În următoarele zile, fii atentă la modul în care respiri când ești la birou, în mașină, înainte de culcare. S-ar putea să descoperi că respiri pe gură tocmai când te concentrezi mult sau ești stresată.
Când observi că ai gura deschisă, închide-o ușor și lasă aerul să intre pe nas. Atât. Nu e nevoie de efort mare, doar atenție.
Dacă ai nasul înfundat, poți folosi ulei esențial de mentă sau spray cu apă salină. Orice te ajută să încurajezi respirația pe nas.
Încearcă și exercițiul simplu pe care îl fac eu în fiecare zi: inspiră pe nas numărând până la 4, ține respirația 4 secunde, apoi expiră pe nas numărând până la 6. Repetă de 5-10 ori.
Respirația e ceva ce faci de zeci de mii de ori pe zi. Dacă o faci greșit, efectul se acumulează și îți sabotează energia și sănătatea.
Dacă o faci corect, dormi mai bine și te trezești cu energie.
De aceea, ofer gratuit informații despre cum să-ți corectezi propria respirație.
Programul Respiră Liber este complet gratuit și începem în 22 iunie.
Ce spui, suflet drag, ești gata să respiri corect și să faci prima schimbare pentru somnul tău?