Simți că atenția ta e în toate părțile?
Dacă treci de la una la alta în timp ce lucrezi, probabil nici nu te simți foarte productiv, ba mai mult, la finalul zilei ajungi să te simți complet epuizat.
Lucrând cu câteva sute de oameni pentru a-i ajuta să aibă o viață mai liniștită, am ajuns la concluzia că meditația te poate ajuta să te concentrezi și să îți canalizezi atenția pe lucrurile importante. Ca să te pui repede pe picioare și să readuci liniște și concentrarea în viața ta, am pregătit o scurtă meditație, pe care o poți descarca gratuit mai jos.
Îmi aduc aminte cum arăta viața mea înainte să devin ghid pentru meditație și Yoga.
În timpul zilei, energia mea era atât de împrăștiată încât, sărind de la o întâlnire la alta, uitam ce îmi spuseseră oamenii din fața mea. Depindeam de agendă să țin minte lucruri. Nu produceam prea mult – doar mă stresam mult.
Dobândisem deja o minunată reputație de om care uită. Fie că e vorba de lucruri fizice, fie că e vorba de mici detalii, nume, lucruri pe care le promiteam și apoi intrau undeva în văgăuna minții mele.
Când am descoperit Yoga și meditația, am descoperit că o stare de calm și liniște în corpul meu îmi permitea să fiu mult mai productivă. Să nu mai amestec lucrurile; să nu mai fiu atât de împrăștiată. Să cântăresc înainte de a spune „da” unor noi taskuri.
Odată cu meditația am descoperit o stare de calm și energie stabilă.
Meditația a apărut în viața mea la recomandarea unui prieten. La început, adormeam după 5 minute. Puțin câte puțin, am început să văd că în meditație construiam un spațiu interior de liniște. Căutam din ce în ce mai des acea liniște și o protejam.
În scurt timp, lucrurile de la birou, dramele, urgențele celorlalți nu mai ajungeau la mine – nu mai scormoneau în liniștea mea. Îmi găsisem un centru interior care, parcă, era de neclintit.
Am început să iau decizii mai bune.
Am început să spun mai des “NU” lucrurilor neimportante și taskurilor în exces.
Am început să îmi spun mai des „DA” mie însămi.
Zilele mele au început să arate cu totul altfel – cu o nouă energie, cu intenție.
Cum anume te ajută meditația să te concentrezi mai bine?
Starea de fapt, implicită a minții noastre – fără un antrenament anume – este că suntem reactivi, atenția noastră e în toate părțile. Mai ales atunci când suntem fără energie, mintea noastră este agitată.
Probabil că ai și tu zile din acelea în care, deși ești turat la maxim, nu reușești să te aduni să te concentrezi pe ceva. A fi împrăștiat nu e același lucru cu a fi productiv. Meditația te poate ajuta foarte mult. Dar cum anume?
1. Meditația crește frecvențele Alpha și Theta ale creierului
Dacă urmărim activitatea creierului folosind electrozi, vom observa că, în timpul meditației, frecvențele Alpha și Theta (față de cele Beta) sunt crescute – se activează acele părți din creierul nostru care se ocupă cu relaxarea, procesarea emoțiilor, memoria inconștientă, visele și emoțiile. Altfel spus, cele mai odihnitoare și liniștitoare frecvențe sunt posibile în stări de flux sau de meditație.
Cercetătorul Erik Hoffmann, fondator al Institutului de Cercetare Despre Sănătate Mintală din Copenhaga, a descoperit că aceste frecvențe cresc cu 40% în timpul meditației decât în timpul stării normale, conștiente.
Vezi studiul aici: New Brain, New World.
Sursa: lifehack.org
2. Reduce depresia și dă o stare de bine
Meditația este la fel de eficientă pentru depresie și anxietate ca pastilele antidepresive. Cercetătorul american Madhav Goyal spune că meditația nu o pilulă magică pentru a crește awareness-ul, dar este unul dintre instrumentele care ajută foarte mult. Cu siguranță o stare de bine, de stabilitate interioară, ne ajută să ne simțim mult mai productivi.
Vezi studiul aici.
3. Meditația reduce predispoziția spre îngrijorare și minte agitată
La nivelul creierului, atunci când medităm, ni se micșorează activitatea în partea creierului responsabilă cu DMN – default mode network – adică starea noastră implicită, a minții neantrenate, care sare de la una la alta – stare asociată cu ruminarea și îngrijorarea. Mai multe studii au arătat că meditația, prin noile conexiuni pe care le formează, ajută oamenii să revină din starea de minte plecată la plimbare.
La nivelul minții, trăim asta ca o dispariție a stării de agitație și de atenție împrăștiată și simțim cum ne revine atenția și stabilitatea în corp.
4. Îmbunătățește atenția și concentrarea în doar câteva săptămâni
Un studiu recent a descoperit că trainingul pentru meditație ajută oamenii să se concentreze și să fie mai atenți. Un studiu a arătat că oamenii au obținut note cu 16% mai bune la examene decât cei care nu au practicat meditația.
Vezi studiul aici.
Așadar, tu cum vei alege să îți începi dimineața de acum încolo? 🙂 Și cum ar fi să îți iei câteva momente pentru tine în jurul prânzului, sau seara înainte de culcare?
Află mai multe despre meditația ghidată aici.
Dacă nu îți dorești să practici acum meditația, te invit să descoperim împreună Yoga – meditație prin mișcare.
Hai să practicăm împreună!
Dă-mi voie să te ajut să descoperi meditația prin mișcare, respirație și Yoga așa cum nu ai trăit-o până acum. Cu blândețe, dar și energizare, cu profundă conectare, cu relaxare. Cu stare de bine.
Te aștept alături de mine în programul gratuit de Yoga – 26-29 aprilie, în fiecare zi de la 19:00, live, pe Facebook. (Poți relua sesiunile și ulterior dacă nu ai timp să participi live).
Înscrie-te aici.